Ultimele gânduri ale unui sinucigaş

Întâi citiţi PS-ul ca să nu vă panicaţi.

Totul a plecat de la căderea psihică. Interiorizarea este puternică. Mediul nu mai are influenţă asupra mea. Banii nu îmi mai ajung. Mă tem că am mai multe datorii decât zilele care mi-au mai rămas.
Gândurile negre mă stăpânesc. Acţionez aproape fără conştiinţă, mecanic. Mă găsesc în unele locuri fără să ştiu cum am ajuns acolo.
Oricât zahăr aş pune în cafea, e tot amară. S-a răcit, nu o mai beau. Micile mele plăceri acum îmi provoacă durere. Pot să simt fizic durerea sufletului, e mai dureroasă decât orice rană.
Pot să văd nimicul ce mă înconjoară. Câteva lucruri stricate într-un gol imens. Restul au dispărut, nu ştiu cum. Le strâng în jurul meu, pe cele rămase.
Aud voci care repetă acelaşi lucru: Nu mai e nicio speranţă. A înnebunit! Nu sunt nebun. Nu, nu sunt. Iau ce e al meu.
Mă simt mai solitar decât un munte în mijlocul unei câmpii. Cei apropiaţi m-au părăsit aici, ori mă privesc cu ochi străini.
Mă cufund mereu în acelaşi ultim pahar. Gata! Asta a fost viaţa mea! 


PS: Mulţi dintre noi când noi auzim de o sinucidere ne gândim în mod reflex dacă respectivul a lăsat un bilet de adio ca să explice motivul. Citind asta poate veţi întelege motivul şi fără acel bileţel. Am încercat puţină empatie faţă de un sinucigaş. Cei mai mulţi dintre noi nu au făcut asta niciodată. Tweet