luni, februarie 15

Note de student

O să pară că mă laud cu postul ăsta, dar nu e aşa. Mai am de aflat o singură notă şi aflu rezultatele primei mele sesiuni. Până acum am note bune, zic eu. Cea mai mică notă fiind 7 iar cea mai mare, 9. Staţi nu vă grăbiţi. Astea sunt note medii la departamentul de Jurnalism şi ştiinţe ale comuncării. Clar că există şi note mai mici şi mai mari decât ale mele, clar că există burse de merit şi restanţe. Eu fiind undeva pe la mijloc. Desigur, se putea şi mai bine. Dacă învăţam; nu zic mai mult, dacă învăţam.
Aşa că aştept ultima notă, care se anunţă pe miercuri a fi aflată. Cine ştie, poate o fi 10.
Aşadar nu m-am laudat cu notele pe care le am.

16 comentarii:

  1. Sigur nu iei 10 miercuri. Daca iei, iti arat ca eu stau in limba. Nah.. acuma sa nu intelegi ca nu iti doresc sa iei 10. Get it! Dar, tu stii ce e cel mai important? Ca noi nu avem restante. Si stii de ce e naspa cind esti de mijloc (ca sa nu zic mediocru)? Ca noi nu bem decit ca suntm alcoolisti. Unii vor bea de suparare ca au restante, iar altii vor bea de fericire ca au note uriase. Noi nu putem bea doar pentru ca am trecut. Vrei sa fim penibili? Hai, sa astepti bine!

    Intra pe blogul lui Dumi si zi-i ceva de mama lui. Nu se poate supara, nu mai traieste... Daca nu are unul, fa-i tu... ;)) prea tare ar fi! :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Jurnalism ? Acum cand asa multe ziare fac disponibilizari ? Sa nu crezi ca o spun cu rautate insa lucrez in mass media si as vrea sa ma crezi ca salariul nu este deloc impresionant daca e sa raportam la munca pe care o faci. Vorbim de jurnalism local nu central.
    Pentru tine personal conteaza notele pe care le ai sau reflecta cu adevarat cunostintele pe care le-ai dobandit ? Eu am patit sa iau note mici doar pentru ca profesorul avea ceva cu mine.

    Si acum sa-mi dai bomba: "Nu esti la jurnalism" :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Lasa ca nici eu nu am excelat la faculatate. Notele de 10 s-au lipit de mine numai la cursurile care le iubeam. Notele mere erau clar in functie de cat de mult apreciam sau nu un profesor si cursurile care le preda. Felicitari! Ma bucur ca nu ai restante. Bafta in continuare.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Victor, mi te imaginez stand in limba daca iau 10(acum chiar ma rog sa iau zece numai sa te vad in limba =))) )

    @Florin, vara trecuta cand m-am orientat spre jurnalism nu era situatia asta, chiar vreau sa fac jurnalism. oricum m-am gandit cum o sa fie cand voi termina facultatea si/sau masterul, si am si planuri de rezerva pe care am inceput usor usor sa le pun in aplicare, in caz ca nu voi avea un loc de munca. Notele astea cred ca reflecta aptitudinile mele(desi notarea nu se face ca la scoala, stii cat face 2+2 ai zece, nu stii ai 4), temele mele(care constau in stiri aduse de pe teren); notele astea ar fi fost altele daca ma "implicam"(interpretativ) pe langa profesori sa iau o nota mai mare(precum tocilarele de la gimnaziu), iar dupa cu mai zis si tu, un profesor poate sa iti puna note mici daca ar ceva cu tine, spre norocul meu nu am dat peste situatia asta(si sper sa nu dau)

    @sinsdesign, multumesc

    RăspundețiȘtergere
  5. atata timp cat e peste 5, e buna nota ;)

    RăspundețiȘtergere
  6. Daca ti-ai luat examenele , mai conteaza?

    RăspundețiȘtergere
  7. Salut,daca esti de acord cu link exchange,contacteaza-ma!

    RăspundețiȘtergere
  8. @My7uNa, putin :D

    @Bogdanel baiatule, pentru ce era tabul ala de Link exchange?

    @Man vz Woman, 5=tinta golanului, dar eu sunt baiat cuminte ;))

    RăspundețiȘtergere
  9. Hah, ce chestie. Si io-s student la jurnalism. :)
    Dar partea trista e ca eu nici acum nu am aflat ce nota am luat la un colocviu pe care l-am dat in, tine-te bine, 14 ianuarie! A trecut o luna si profa nici acu nu s-o gandit sa ne spuna notele. `stele ma-sii...

    RăspundețiȘtergere
  10. @ordinaru... frate, nu te agita atit. "si io-s la jurnalism" si nu-mi stiu notele de la un partial de anul trecut. N-ai auzit de Popa? Da, da... el e!

    RăspundețiȘtergere
  11. @ordinaru, in Iasi?

    @Victor, Popa ne face o surpriza :))

    RăspundețiȘtergere
  12. e clar, ce usor se iau notele la Jurnalism :)

    RăspundețiȘtergere
  13. @Avramel, asa e! iar la unele cursuri pica jumatate dintre studenti

    RăspundețiȘtergere
  14. Tocilarule :))
    Glumesc mai, glumesc. Stiu ca esti un baiat destept.

    RăspundețiȘtergere