“Cred că sunt un adolescent adaptat acestor timpuri”

Interviu cu Georgel Costiţă(pentru cine nu stie, eu mi-s), student la Jurnalism, realizat de Elena Gherasim(colega).

Spune despre el că este unul dintre studenţii care nu se îmbată cu apă de ploaie. Poate pentru că este “anticalofil”, sau poate pentru că s-a adaptat universului în care trăieşte şi despre care scrie zilnic pe blogul său. Intre un drum la facultate şi un text anticalofil, Georgel găseşte timp şi pentru “Omul frumos”.

- Eşti un adolescent dificil?
- Da. Mă consider un adolescent destul de dificil. De ce destul de dificil? Firea mea ironică şi iscoditoare face din mine un băiat greu de acceptat în cercul de prieteni buni, dar nici de lepădat nu sunt. Cred că sunt un adolescent adaptat acestor timpuri.

- Toţi tinerii de vîrsta ta au nemulţumiri în legătură cu propria persoană. Tu ai complexe sau frustrări?
- Da. Cele mai multe nemulţumiri sunt în legătură cu aspectul fizic. Psihic şi moral se întîmplă să nu am.

- De unde vin acestea? Sunt umbre din trecut sau temeri ale prezentului?
- Sunt din ambele cîte puţin. Aspectul fizic de care acum sunt nemulţumit îl am de vreo patru ani. (rade)

- Există o trăsătură care te defineşte cel mai bine?
- Sunt mai multe trăsături definitorii pentru mine. Bune şi rele. Sau mai bine zis pozitive şi negative, toate alcătuiesc personalitatea complexă a unui om. Cred despre mine că sunt, sau încerc să fiu, un bun prieten sau coleg, ştiu să îi ascult pe cei din jur. Cred că mă defineşte bunătatea, cred, nu sunt sigur.

- Ai primit pînă acum aşa-zisa “lecţie de viaţă”?
- Da, de nenumărate ori. Am învăţat că trebuie să ţii cît poţi de tare cu dinţii de ceea ce vrei sau îţi aparţine. Am învăţat că uneori e mai bine să fii egoist – eu eram cîtuşi de puţin altruist. Săream şi în ajutorul cui nu avea nevoie şi nu puţine au fost situaţiile în care am avut de pierdut din cauza asta. Acum sunt mai egoist.

- Mai crezi în oameni?
- Incă mai cred, probabil că pînă la următoarea “lecţie de viaţă”; ori o să cred în oameni fără să primesc neapărat o palmă drept răsplată. Acum cred fără să am regrete. Rămîne de văzut pe viitor.

- Se mai îmbată studenţii cu apă de ploaie? Care sunt cele mai puternice iluzii?
- Ooo da! (zîmbeşte) Se îmbată şi cu aerul pe care îl respiră. Studenţii, din păcate, cred că totul li se cuvine, că totul se învîrte în jurul lor. Termină facultatea şi realizează că nu e deloc aşa cum se aşteptau, intră într-o lume cu totul diferită. Din păcate, vremurile în care trăim le opresc brusc tinerilor imaginaţia. Nu le mai permit să viseze.

- Tu de ce ai ales această facultate?
- In orice caz nu am fost vrăjit de mirajul televiziunii. Nu m-am gîndit că în momentul în care am terminat facultatea voi apărea deja la televizor sau voi relata evenimente în direct. Nu voi prezenta ştirile cu Andreea Esca (rîde). Cred că trebuia să fie facultatea asta. Acum, după ce am ales, cred că am decis bine: mi se potriveşte.

- Ce te inspiră? E vorba de oameni, de modele sau de propria motivaţie?
- Dacă trebuie să scriu ceva, să fac o temă, ma “inspiră” oamenii din jur. Un interviu, ca în cazul de faţă, (ride) o tabletă ori un text de opinie. Insă ca să fac toate astea mă ajută cel mai mult pasiunea pentru ceea ce mi-am ales. Imi place!

- E greu să fii student? Improvizezi mult în momentul în care joci acest rol?
- Viaţa e o scenă, nu-i aşa? Fiecare are un rol pe această scenă. Din păcate sau din fericire nimeni nu primeşte indicaţii de la regizorul piesei şi atunci nu ne rămîne decît să improvizăm. Eu improvizez în situaţiile neaşteptate, sunt spontan şi îmi reuşeşte să fiu eu însămi în rolul de student.

- Ce nu trebuie să lipsească unui jurnalist?
- Dacă te referi la “ustensile” gen reportofon sau cameră foto - e clar: trebuie să le aibă. Nu trebuie să îi lipsească spontaneitatea, sinceritatea şi onestitatea. Publicul simte cînd nu eşti pregătit sau cînd eziţi. Iţi poţi pierde cu uşurinţă credibilitatea şi asta te trage în jos în carieră. Trebuie să îţi convingi publicul.

- Tu ai aceste trăsături specifice?
- Da, cred că le am. Iar pe cele pe care încă nu le stăpînesc pe deplin mi le voi însuşi prin muncă.

- Cum îţi petreci timpul în afara facultăţii?
- Imi place să meditez, dar nu în sensul contemplării către Univers. Imi place să îmi fac des ordine în gînduri. Ascult muzică, citesc – mai bine zis parcurg anumite paragrafe din cărţile care îmi plac.

- Imi dai două-trei exemple?
- “Omul frumos”, “Cine suntem?” – amîndouă sunt scrise de Dan Puric.

- De ce ai simţit nevoia de a crea un blog personal?
- Din pasiune şi necessitate. Imi place să am o opinie şi să o împărtăşesc şi altora. Ca student la Jurnalism privesc blogul ca pe un “instrument” de îmbunătăţire a procesului comunicării.

- Facultatea este pentru student ceea ce … este pentru…
- Facultatea este pentru student ceea ce aerul este pentru om. Adică necesară.

Tweet