Băiatul se aplecă deasupra patului ei, o mângâie ușor pe
frunte, ca pentru ultima dată, îi strânge mâna umedă și îi simte tremuratul ușor.
Ar vrea să facă, să-i spună ceva, ca să o liniștească. Se uită la ea cu
demnitate. Va pleca într-un loc mai bun, nu va mai suferi și va fi fericită în
permanență.
Când era mic se gândea cum este clipa prin care tocmai
trece, dar nu s-a gândit niciodată că va fi în ipostaza în care își va veghea
mama către lumea cealaltă, că mama lui va muri vreodată. Așa că începe să o
liniștească, însă ochii ei erau limpezi și veseli, mai degrabă se liniștește pe
el și devine împăcat cu gândul că de-acum nu o va mai vedea niciodată.
Îi spune că acolo unde se va duce nu e o eternitate de
neființă. Că va fi în locul ei preferat și va fi tânără din nou, la vârsta când
ea era cea mai frumoasă. Și toți cei pe care i-a iubit și au iubito sunt deja
acolo și lângă ei va fi o veșnicie. Mama lui își întoarce privirea de la el și
se uită în gol. Parcă vede locul unde se duce. Atunci, băiatul continuă. Va
dansa și va cânta așa cum obișnuia să facă și fericită va fi mereu. Își va găsi
casa în care a trăit și a iubit împreună cu tatăl lui. Iar asta ține o
eternitate, o asigură el pe mama lui. Și o să-și vadă mama din nou și va vorbi
cu ea cât va dori. Nu va fi o lume de neființă, întări el.
Băiatul visa și el la locul acela, iar când a încheiat e
deschis ochii și... gata. Primul lucru care i-a venit în minte era că uitase să-i
spună că el nu va fi acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu