Fragmente din odiseea mea

Fragmente din odiseea mea dansând în faţa ochilor voştri. Vă aştern la picioare stropi de ploaie coloraţi, resturi din surâsul meu, lumina orbitoare a felinarelor bătrâne de pe Aleea cu Castani.
Las pofta mea de viaţă celui trist şi izolat; tot lui îi spun că o pasăre nu poate fi mai liberă decât el, nici mai fericită. Până la urmă ţeava unei puşti o va ţinti şi se va prăbuşi.
Acum îmi beau cafeaua cu două cubuleţe de zahăr şi o picătură de lapte. Nu fumez. Niciodată nu am avut alt viciu decât viaţa însăşi. "Şi cafeaua de care vorbeai?", te vei întreba. Eeeh, cafeaua e un moft. Ca şi pantofii de catifea verde. Nu i-am purtat niciodată... cred că îi voi încălţa astăzi. Mi-au plăcut acolo, în vitrină.

Tweet

Pierdut Crăciun. Ofer recompensă celui care îl găseşte.

"Moşul, într-o trăsură trasă de opt reni mi-a adus un BMW ultima fiţă, iar Alexandrei i-a adus vila mult visată în Sinaia. Ce ne-am putea dori mai mult? Poate un hotel în Dubai... da, da! Moşule, la anu' să ne aduci un hotel, ai înţeles? Să îţi mai cumperi reni ca să îl poţi căra, anul ăsta nu ştiu cum i-ai putut aduce Alexandrei dita vila!" declară Suzi, fata lu' tata.

Tanti Aspazia e femeie de la ţară. S-a născut şi a crescut înconjurată de pământ şi nu a ştiut decât să pună mâna pe sapă pentru a supravieţui. Pentru ea Crăciunul nu înseamnă mai mult decât muncă în plus. "Parcă geamurile crezi mata că se spală singure? Şi dau mâncare la vacă, la oi, la porcii care au mai rămas; că unul l-am tăiat, aşa, ca toţi oamenii de Crăciun. Apăi până scot toate ţoalele din tindă şi din odăi să le scutur, mai dau cu var pe unde s-au scorojit pereţii... nu e aşa uşor. E multă bătaie de cap. Nu mai am timp nici să merg la biserică. Pun la copt doi, trei cozonaci şi învârtesc câteva sarmale. Bine că animalele nu ştiu că sunt Sărbătorile, că şi ele ar avea pretenţii."

În cartierul Griviţa din Botoşani, se aude bătătorul de covoare de dimineaţa până seara. Oameni cărând brazi artificiali. Dar nici ţipenie de copii care să facă o cazemată din zăpadă şi să se bulgărească. Nu sunt alte urme în zăpadă decât cele făcute de câini.

Unde sunt obiceiurile de odinioară când mergeam să colindăm şi primeam colaci calzi şi buni? Unde e veselia Crăciunului care ne pătrundea în suflet de la primul fulg de nea căzut? Şi mirosul de portocale... Crăciunul nu mai miroase a portocale, nici măcar a brad. Printre lustruitul geamurilor şi învelitul sarmalelor, prin goana după brazi artificiali şi după ore suplimentare care să ne umple buzunarele, copiii îşi pierd ochii în computere şi jocuri video. Nu îşi mai doresc maşinuţe sau păpuşi. Nici nu mai cred în Moş Crăciun.

Cineva a furat Crăciunul. Şi odată cu el, tot spiritul său. Toată voioşia lui.

Tweet

Nouă ore şi cincizeci şi nouă de minute

Îl treziră zorii, îşi scufundă faţa în pernă şi rămase aşa vreme de încă zece minute... Zece minute sunt importante pentru el. Nu a lenevit nicioadată atât de mult (zece minute!), acum îi plăcea. Somnoros, încălzi zaţul cu apă din ibricul de miercuri şi îl dădu pe gât cum un melancolic şi-ar fi băut Daniel's-ul la cinci dimineaţa ascultând balade rock şi gândindu-se la nemurire. Nu obişnuia să bea cafea, i se părea prea amară. Băuse odată, cu trei linguri de zahăr, dar era mahmur. Niciodată nu a avut un gust mai amar! Acum nu era mahmur. Simţea fiecare gol, fiecare întrebare; şi erau destule.... îl măcinau regretele.

Era un om al sistemului. Doar un om.

Încă puţin şi avea să plece... voia înainte de asta să miroase florile, dar era iarnă. Voia să meargă desculţ prin nisip, dar ningea. Voia să spună "iartă-mă", dar nu avea cui. I-ar fi plăcut să joace şah, dar singur nu putea.

Se întoarse în pat, era timpul. Încă nouă ore şi cincizeci şi nouă de minute.

Şi tot nu avea bani de pâine. Tot lătrau câinii şi mirosea a scorţişoară; doamna Matilda făcea prăjituri. Ca de fiecare dată când venea Crăciunul.

Notă: această răstălmăcire este despre oamenii care mor în singurătate. Singuri.

Sistemul e defect!

Tweet